Introducere. Viziunea și scopul festivalului
Festivalul Național de Interpretare „Lira” este un eveniment cultural-artistic și competițional dedicat promovării talentelor, dezvoltării experienței scenice și susținerii participanților aflați la început de drum, precum și interpreților care doresc să își valorifice pregătirea în fața publicului și a unui juriu de specialitate.
Festivalul urmărește să ofere un cadru profesionist, echilibrat și motivant, în care participanții să își poată exprima personalitatea artistică, să își dezvolte încrederea scenică și să beneficieze de o evaluare realizată de specialiști în domeniul muzical.
Prin caracterul său național, festivalul încurajează întâlnirea dintre participanți, profesori, coordonatori, public și profesioniști ai domeniului artistic, contribuind la schimbul de experiență și la susținerea unei evoluții artistice autentice.
Festivalul a debutat în noiembrie 2013, fiind fondat de Dragoș Popa, Andrei Coman și Alina Augusta, din dorința de a crea o platformă de afirmare pentru tinerii interpreți. De-a lungul edițiilor, „Lira” a reunit concurenți, profesori și profesioniști ai muzicii din întreaga țară.
Ediția a XIV-a se desfășoară în perioada 19–22 noiembrie 2026, la Centrul Multifuncțional Baia Sprie, în parteneriat cu Primăria Orașului Baia Sprie.
Structura și durata momentelor artistice
Festivalul cuprinde trei secțiuni principale și se desfășoară pe baza prezentului regulament, a documentelor contractuale aplicabile și a programului comunicat de organizatori.
- Muzică Ușoară / Pop – concurenții vor prezenta o melodie la alegere din repertoriul național sau internațional, de orice formă sau gen, cu durata maximă de 4 minute.
- Muzică Populară – concurenții vor prezenta un singur cântec integral, cu acompaniament pe negativ sau a cappella. Poate fi aleasă și o doină sau o baladă. Durata maximă este de 4 minute.
- „Pași spre scenă” – Debut (prima participare la un concurs) – secțiune destinată exclusiv concurenților care nu au mai participat niciodată la un festival-concurs de muzică. Concurentul sau, în cazul minorului, reprezentantul legal declară pe propria răspundere acest fapt în formularul de înscriere. Momentul poate aparține muzicii ușoare/pop sau muzicii populare și poate avea maximum 4 minute.
Categorii de vârstă și forme de participare
Vârsta minimă de participare este de 4 ani împliniți. Încadrarea se raportează la vârsta participantului în ziua concursului.
Categorii
- 4–5 ani
- 6–7 ani
- 8–9 ani
- 10–11 ani
- 12–13 ani
- 14–15 ani
- 16–17 ani
- 18+
- Grupuri
Categoriile de vârstă pot fi divizate pe vârste individuale, de exemplu categoria 6 ani și categoria 7 ani, atunci când numărul participanților este ridicat. Categoriile care ating 20 de participanți vor putea fi împărțite în grupele A și B, în ordine alfabetică după numele de familie.
Organizatorii își rezervă dreptul de a comasa anumite categorii de vârstă atunci când acestea nu întrunesc numărul necesar de participanți pentru desfășurarea concursului.
Participarea este permisă în formulele Solo și Grup. Din perspectiva tarifului, grupurile sunt încadrate în două tipuri: grupuri de maximum 5 membri și grupuri de minimum 6 membri.
Înscrierea, datele necesare și rezervarea locului
Înscrierile individuale se realizează exclusiv prin formularul online dedicat festivalului, conform instrucțiunilor disponibile pe pagina „Înscriere”, iar plata se efectuează online, prin NETOPIA Payments.
Un participant sau un grup poate înscrie maximum un moment artistic în fiecare secțiune. Participarea este permisă în mai multe secțiuni distincte, cu respectarea condițiilor de eligibilitate aplicabile.
Înscrierile debutează la 20 septembrie 2026, iar termenul-limită pentru completarea și transmiterea formularului este 1 noiembrie 2026, ora 10:00. Organizatorii pot închide înscrierile înainte de termen în cazul ocupării tuturor locurilor disponibile sau pot prelungi perioada de înscriere dacă mai există locuri. Orice modificare a perioadei va fi comunicată pe pagina dedicată festivalului.
Întrucât Festivalul Național de Interpretare „Lira” nu organizează preselecție și oferă tuturor artiștilor, inclusiv debutanților, posibilitatea de a evolua pe scenă, se acceptă maximum 50 de momente artistice pentru fiecare instituție de muzică, publică sau privată. Locurile se ocupă în ordinea primirii înscrierilor complete și validate.
Înscrieri colective prin tabel nominal
Profesorii coordonatori ai instituțiilor de muzică, publice sau private, pot solicita organizatorilor tabelul nominal de înscriere la adresa festivalullira@gmail.com sau la numărul de telefon 0763 719 843. Fiecare instituție poate selecta intern maximum 50 de momente artistice. Tabelul nominal este valabil numai dacă este transmis împreună cu dovada achitării integrale a tarifelor de participare aferente înscrierilor din tabel.
Plata pentru înscrierile colective se efectuează potrivit instrucțiunilor comunicate de organizatori, iar factura fiscală se emite pentru valoarea totală a înscrierilor, pe baza datelor de facturare furnizate. Numărul de momente alocat unei instituții poate fi suplimentat numai dacă nu s-au ocupat toate locurile disponibile și numai în baza aprobării directorului artistic, acordată la momentul solicitării.
- datele participantului sau denumirea formației/grupului, localitatea și județul;
- vârsta participantului ori informațiile necesare încadrării categoriei, după caz;
- datele părintelui/tutorelui legal, ale participantului adult sau ale altei persoane autorizate care efectuează înscrierea;
- datele de facturare ale persoanei care efectuează plata;
- secțiunea, titlul și durata fiecărui moment artistic;
- numele profesorului/coordonatorului și instituția/clubul/școala de proveniență, dacă se dorește menționarea acestora;
- negativul sau instrumentalul, dacă este utilizat;
- acceptarea documentelor obligatorii, exprimată prin bifarea câmpului dedicat în formular.
Organizatorii pot solicita completarea, corectarea sau înlocuirea datelor și materialelor transmise. În cazul închiderii anticipate a perioadei de înscriere, participanții care au completat formularul până la acel moment pot transmite elementele lipsă până la termenul stabilit inițial. În lipsa acestora, participarea nu va fi acceptată.
Locul în concurs este considerat rezervat definitiv numai după completarea formularului, confirmarea plății, verificarea datelor și materialelor și transmiterea confirmării de acceptare de către organizatori. Completarea formularului sau efectuarea plății nu echivalează, separat, cu acceptarea definitivă.
Confirmarea acceptării înscrierii se transmite prin e-mail în termen de maximum 72 de ore de la confirmarea plății.
Înaintea respingerii unei înscrieri, organizatorii pot solicita completarea, corectarea sau înlocuirea elementelor necorespunzătoare. Dacă înscrierea nu este acceptată în urma verificării, contravaloarea serviciului de participare se restituie integral, potrivit Termenilor și condițiilor și Politicii de livrare, retur și anulare.
Tariful de participare
Tariful de participare reprezintă contravaloarea serviciului unitar de înscriere și participare, potrivit secțiunii, momentului artistic și tipului de participare selectate.
| Tip de participare | Tarif |
|---|---|
| Solo – Muzică Ușoară / Pop | 400 lei pentru fiecare moment artistic |
| Solo – Muzică Populară | 360 lei pentru fiecare moment artistic |
| Solo – „Pași spre scenă” (Debut) – Muzică Ușoară / Pop | 400 lei pentru fiecare moment artistic |
| Solo – „Pași spre scenă” (Debut) – Muzică Populară | 360 lei pentru fiecare moment artistic |
| Grupuri de maximum 5 membri | 400 lei pentru fiecare moment artistic |
| Grupuri de minimum 6 membri | 70 lei / membru / moment artistic |
Retragerea participantului după transmiterea confirmării de acceptare, precum și neprezentarea la festival, nu atrag restituirea contravalorii serviciului de participare, cu excepția situațiilor prevăzute de lege sau de documentele contractuale aplicabile.
În cazul anulării festivalului din inițiativa organizatorilor, restituirea se realizează potrivit Termenilor și condițiilor și Politicii de livrare, retur și anulare. În cazul reprogramării, înscrierea rămâne valabilă pentru noua dată, în condițiile acelorași documente.
Reguli artistice și tehnice
Momentele din secțiunea Muzică Ușoară / Pop se susțin exclusiv pe negativ audio. În secțiunea Muzică Populară sunt permise interpretarea pe negativ audio și interpretarea a cappella. Acompaniamentul instrumental live nu este permis.
În secțiunea „Pași spre scenă”, regulile privind suportul muzical se aplică în funcție de genul ales: Muzică Ușoară / Pop sau Muzică Populară.
Negativul audio poate conține voci de acompaniament, dar nu poate include vocea principală sau dublarea integrală a liniei melodice interpretate de participant.
Schimbarea piesei sau a momentului artistic este permisă cel târziu cu două săptămâni înainte de festival. În cazul modificării, noul fișier audio va fi transmis la festivalullira@gmail.com în același termen.
Participanții care utilizează negativ audio trebuie să aibă în ziua concursului și o copie de rezervă pe suport USB.
În cazul întreruperii cauzate de o problemă tehnică ce nu îi este imputabilă participantului, acesta poate relua momentul de la început, la indicația organizatorilor.
Dacă întreruperea este cauzată de fișierul audio furnizat de participant, reluarea momentului este permisă o singură dată, după remedierea problemei și la indicația organizatorilor. Dacă problema reapare, participantul poate fi reprogramat, în măsura în care programul permite, prin decizia directorului artistic. Dacă fișierul nu poate fi utilizat nici la momentul reprogramat, participantul nu va mai putea susține momentul artistic, fără restituirea contravalorii serviciului de participare.
Se recomandă o ținută adecvată momentului artistic și specificului secțiunii, în limita posibilităților fiecăruia, fără impunerea achiziționării unor costume sau ținute speciale.
Folosirea recuzitei sau a elementelor de decor este permisă numai după notificarea organizatorilor și obținerea acordului directorului artistic. Notificarea poate fi transmisă la înscriere sau ulterior. Transportul, montarea și îndepărtarea recuzitei revin participantului și echipei sale.
Directorul artistic și organizatorii pot refuza recuzita sau elementele de decor care prezintă riscuri pentru siguranță, pot deteriora scena ori echipamentele sau pot perturba programul. Participantul ori, în cazul minorului, reprezentantul legal sau adultul însoțitor răspunde, potrivit legii, pentru deteriorările produse prin utilizarea acestora.
Sunt interzise confettiurile, fumul artificial, focul deschis, lichidele, efectele speciale și prezența animalelor vii pe scenă.
Nu sunt permise momentele care conțin limbaj obscen, mesaje discriminatorii, instigare la ură, violență explicită sau elemente vădit nepotrivite caracterului public și cultural al festivalului. Directorul artistic poate solicita modificarea repertoriului înaintea intrării în concurs sau poate dispune oprirea momentului în timpul desfășurării acestuia.
Programul festivalului și prezența participanților
- Joi, 19 noiembrie 2026, ora 15:00: Secțiunea Muzică Populară și Gala Laureaților.
- Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 10:00: Secțiunea Muzică Ușoară / Pop – partea I și Gala Laureaților.
- Sâmbătă, 21 noiembrie 2026, ora 10:00: Secțiunea Muzică Ușoară / Pop – partea a II-a și Gala Laureaților.
- Duminică, 22 noiembrie 2026, ora 10:00: Secțiunea Muzică Ușoară / Pop – partea a III-a, Gala Laureaților și decernarea Marelui Trofeu al Festivalului.
Repartizarea secțiunilor, categoriilor și momentelor artistice, precum și intervalele orare prezentate, au caracter orientativ și pot fi modificate în funcție de numărul înscrierilor și de necesitățile organizatorice.
Categoriile de vârstă care vor evolua în fiecare zi de concurs, inclusiv repartizarea concurenților din secțiunea „Pași spre scenă”, vor fi afișate după finalizarea tuturor înscrierilor.
Programul detaliat, cuprinzând ordinea participanților și orele orientative de concurs, va fi publicat pe pagina dedicată festivalului cu cel puțin 5 zile calendaristice înainte de începerea evenimentului.
Participanților li se recomandă să se prezinte la locație cu cel puțin 30 de minute înainte de ora programată. Programul poate înregistra decalaje, iar participanții și însoțitorii au obligația de a urmări anunțurile organizatorilor.
Participantul care nu este prezent atunci când este chemat poate fi reprogramat numai în măsura în care desfășurarea programului permite și prin decizia directorului artistic. Reprogramarea nu constituie un drept garantat.
Participantul care nu se prezintă nici la momentul reprogramat nu va mai putea susține momentul artistic în cadrul concursului, fără restituirea tarifului de participare.
Juriul, notarea, baremul și rezultatele
Juriul este alcătuit din specialiști în domeniile artistice evaluate, precum și din alți profesioniști cu experiență relevantă pentru specificul festivalului. Fiecare jurat acordă o singură notă finală pentru momentul artistic, cuprinsă între 7,00 și 10,00, ținând cont de ansamblul criteriilor aplicabile. Criteriile au pondere egală și nu primesc punctaje separate.
Muzică
- Calitatea vocală – timbrul, ambitusul și expresivitatea vocii;
- Tehnica vocală – respirația, frazarea, dicția, intonația și acuratețea interpretării;
- Alegerea repertoriului – potrivirea piesei cu vârsta participantului, mesajul, stilul și nivelul de pregătire;
- Relația cu suportul muzical – încadrarea ritmică și armonică, sincronizarea și precizia intrărilor;
- Prezența scenică – expresivitatea, naturalețea, comunicarea artistică și valorificarea personalității interpretului.
Media finală reprezintă media aritmetică a tuturor notelor acordate de membrii juriului și se exprimă cu două zecimale, fără rotunjire. Zecimalele care depășesc poziția sutimilor nu sunt luate în calcul.
| Distincție / nivel de premiere | Media finală |
|---|---|
| Nivel de trofeu | 9,90–10,00 |
| Premiul I | 9,40–9,89 |
| Premiul II | 8,80–9,39 |
| Premiul III | 8,00–8,79 |
| Mențiune | 7,00–7,99 |
Aprecierea artistică și notele acordate de juriu sunt definitive și nu pot fi contestate. Pot fi semnalate numai erori materiale privind transcrierea notelor, calcularea mediei sau încadrarea în clasament, în termen de 48 de ore de la publicarea rezultatelor, la adresa festivalullira@gmail.com.
Contorizarea notelor se realizează în Microsoft Excel. Toate notele individuale și mediile finale vor fi publicate în termen de maximum 14 zile calendaristice de la încheierea festivalului, pe website-ul www.artistpentruarta.ro. Participanții vor fi identificați prin numele complet, iar membrii juriului prin formulări anonimizate, fără asocierea numelui acestora cu notele acordate.
Premii, trofee și distincții
Premiile rezultate din barem se acordă tuturor participanților care se încadrează în intervalul corespunzător; în aceeași categorie pot exista mai multe premii de același tip.
Trofeele Festivalului Lira 2026
- Marele Trofeu al Festivalului Național „Lira” – 2.000 lei. Distincția supremă va fi acordată de juriul de specialitate concurentului cu cea mai mare medie din festival, din repertoriul de muzică ușoară/pop sau muzică populară.
- Trofeul Lira Folclor – 1.000 lei. Se acordă concurentului cu cea mai mare medie din secțiunea Muzică Populară, desfășurată joi.
- Trofeul Lira Kids – 1.000 lei. Se acordă concurentului cu cea mai mare medie dintre categoriile de vârstă care evoluează vineri.
- Trofeul Lira Junior – 1.000 lei. Se acordă concurentului cu cea mai mare medie dintre categoriile de vârstă care evoluează sâmbătă.
- Trofeul Lira Adolescent – 1.000 lei. Se acordă concurentului cu cea mai mare medie dintre categoriile de vârstă care evoluează duminică.
- Trofeul „Pași spre scenă” – Debut – 500 lei. Se acordă concurentului cu cea mai mare medie din secțiunea Debut, indiferent dacă momentul aparține muzicii ușoare/pop sau muzicii populare.
- Trofeul Grupuri. Se acordă grupului cu cea mai mare medie. Premiul constă într-un voucher în valoare de 1.000 lei, oferit de Centrul Cultural „Artist pentru Artă”, pentru participarea gratuită la Festivalul Național „Lumini Sonore” – București, în martie 2027, Festivalul Național „Glasul Valahiei” – Târgoviște, în aprilie 2027, și Festivalul Național „Ecoul Pietrei Craiului” – Zărnești, Brașov, în octombrie 2027.
- „Lira Grupei”. Distincția se acordă concurentului cu cea mai mare medie din fiecare categorie de vârstă. Pentru această distincție sunt prevăzute 40 de premii constând în căști audio.
În caz de egalitate pentru oricare dintre trofeele acordate unei singure persoane sau unui singur grup, câștigătorul este stabilit prin deliberarea juriului de specialitate.
În fiecare zi de festival pot fi acordate patru Premii Speciale „Lira Buzz”. Fiecare membru al juriului are alocat câte un asemenea premiu în fiecare zi și îl poate acorda pe loc unui concurent al cărui moment artistic l-a remarcat în mod deosebit. Premiul exprimă aprecierea individuală a juratului și nu modifică notele sau clasamentul general.
- Premiul I, Premiul II, Premiul III și Mențiuni, potrivit baremului;
- premii speciale;
- premii oferite de sponsori și parteneri.
Profesorii de specialitate pot solicita acordarea a maximum trei premii speciale în cadrul festivalului. Acordarea și forma acestora sunt stabilite împreună cu organizatorii, în funcție de situația concretă.
Toți concurenții înscriși și prezenți în secțiunile Solo ale Festivalului Național de Interpretare „Lira” 2026 beneficiază de „Kitul Festivalului”, oferit de organizatori.
Premiile în bani pot fi acordate în numerar sau prin transfer bancar, în funcție de decizia organizatorilor. În cazul transferului bancar, plata se efectuează în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la încheierea festivalului, pe baza datelor solicitate câștigătorului.
În cazul câștigătorilor minori, premiul în bani se acordă părintelui sau tutorelui legal.
Pentru fiecare moment artistic se acordă o diplomă corespunzătoare rezultatului obținut, pe care sunt înscrise distincția și media finală, precum și un obiect de premiere.
În cazul grupurilor, se acordă o diplomă comună, pe care sunt înscrise distincția și media finală, precum și un obiect de premiere. Pentru grupurile alcătuite din minimum 6 membri, fiecare membru primește individual o diplomă de participare și o medalie.
Organizatorii pot acorda diplome de merit profesorilor și coordonatorilor, în semn de apreciere pentru contribuția acestora la pregătirea participanților.
Premierea are loc la finalul fiecărei zile de concurs, în cadrul Galei Laureaților. Diplomele, medaliile, trofeele și celelalte obiecte de premiere se înmânează exclusiv în cadrul evenimentului și nu sunt transmise ulterior prin poștă sau curier. Neprezentarea la Gala Laureaților nu afectează acordarea premiului în bani aferent unui unuia dintre trofeele cu premiu în bani sau Marelui Trofeu, acesta fiind achitat potrivit prevederilor prezentului regulament.
Participanții minori, conduita și siguranța
Participanții minori trebuie să fie însoțiți și supravegheați pe întreaga durată a prezenței la eveniment de un părinte, tutore legal, profesor sau alt adult desemnat de reprezentantul legal.
Organizatorii nu preiau obligația de supraveghere individuală a participanților minori. Înscrierea, accesul în locație, prezența în zonele de așteptare sau în culise, urcarea pe scenă, evoluția artistică și participarea la festivitatea de premiere nu reprezintă preluarea minorului în grija organizatorilor.
Adultul însoțitor trebuie să rămână disponibil pe întreaga durată a prezenței minorului și răspunde de supravegherea, deplasarea și conduita acestuia, precum și de preluarea minorului imediat după încheierea momentului artistic sau a activității la care participă.
Această regulă nu aduce atingere obligațiilor legale ale organizatorilor privind organizarea și siguranța generală a evenimentului.
Participanții, reprezentanții legali, profesorii și însoțitorii au obligația de a respecta indicațiile organizatorilor, ale personalului locației și regulile de siguranță pe întreaga durată a prezenței la eveniment.
Nu sunt tolerate comportamentele agresive, injurioase, intimidante, discriminatorii sau de natură să perturbe desfășurarea festivalului ori să pună în pericol siguranța persoanelor și integritatea spațiului. În funcție de gravitatea situației, organizatorii pot dispune avertizarea sau îndepărtarea persoanei din locație și, după caz, pot solicita intervenția autorităților competente.
În sala de spectacole nu este permis consumul de alimente, gustări sau băuturi alcoolice și nici introducerea unor băuturi ori recipiente care pot deteriora spațiul. Păstrarea curățeniei este obligatorie.
Organizatorii nu răspund pentru pierderea, deteriorarea sau uitarea obiectelor personale, costumelor, recuzitei ori echipamentelor aduse de participanți, cu excepția situațiilor în care prejudiciul le este imputabil potrivit legii.
Cheltuielile de transport, cazare și masă sunt suportate integral de participanți și de însoțitorii acestora.
Adeverința de participare necesară, după caz, pentru motivarea absențelor școlare va putea fi descărcată de pe pagina dedicată festivalului de pe artistpentruarta.ro.
Drepturi de autor, imagine și date personale
Participantul sau persoana care efectuează înscrierea are obligația de a se asigura că piesa, suportul audio și celelalte materiale folosite în momentul artistic pot fi utilizate în mod legal și nu încalcă drepturile unor terți.
Festivalul este un eveniment cultural-artistic cu public și acces controlat, în cadrul căruia pot avea loc fotografieri și filmări generale. Participanții pot apărea incidental în cadre de ansamblu, în imagini ale publicului, ale scenei sau ale desfășurării generale a evenimentului.
Realizarea și utilizarea fotografiilor sau filmărilor individuale, în care participantul este identificabil și reprezintă subiectul principal al materialului, se efectuează potrivit opțiunii distincte exprimate în formularul de înscriere. Materialele realizate în baza acestui acord pot fi utilizate pentru prezentarea și promovarea festivalului, a organizatorilor și a partenerilor oficiali.
În lipsa acordului foto-video, organizatorii nu vor realiza fotografii sau filmări individuale ale momentului artistic. Refuzul acordului nu afectează înscrierea, participarea, jurizarea sau premierea concurentului.
Acceptarea prezentului regulament, a Termenilor și condițiilor, a Politicii de confidențialitate și a Politicii de livrare, retur și anulare se exprimă explicit prin bifarea câmpului obligatoriu din formularul de înscriere. Acordul privind realizarea și utilizarea fotografiilor și filmărilor individuale este opțional și este prezentat separat. Datele cu caracter personal sunt prelucrate în condițiile prevăzute în Politica de confidențialitate.
Dispoziții finale
Prezentul regulament se completează cu Termenii și condițiile, Politica de livrare, retur și anulare și Politica de confidențialitate publicate de RING ARTE MEDIA SRL, în calitate de coorganizator și operator comercial al festivalului.
Organizatorii pot actualiza prezentul regulament până la deschiderea perioadei de înscriere. După deschiderea înscrierilor, condițiile esențiale privind participarea, jurizarea, premierea, tarifele, drepturile și obligațiile participanților nu pot fi modificate, cu excepția schimbărilor impuse de legislație, de autoritățile competente, de cazuri de forță majoră sau de alte împrejurări obiective care afectează organizarea ori desfășurarea în condiții de siguranță a festivalului. Orice asemenea modificare va fi comunicată prin canalele oficiale ale evenimentului.
După deschiderea înscrierilor pot fi corectate erori materiale evidente, precum greșeli de redactare, numerotare sau ortografie, fără modificarea sensului ori a efectelor prevederilor.
Situațiile neprevăzute expres în prezentul regulament vor fi soluționate de organizatori, cu respectarea principiilor de echitate, transparență, egalitate de tratament și bună desfășurare a festivalului.
Andrei Coman – Director artistic
festivalullira@gmail.com
0763 719 843
