Skip to main content
Festivalul Național de Muzică și Dans

Ecoul Pietrei Craiului

Ediția XIII 2–4 octombrie 2026 Zărnești · Brașov

În decorul Pietrei Craiului, talentul urcă pe scenă și se transformă în ecou.

Ediția a XIII-a

Juriul festivalului

Juriul Festivalului Național „Ecoul Pietrei Craiului” reunește artiști și profesioniști cu experiență, care vor evalua momentele înscrise în concurs cu responsabilitate, obiectivitate și respect pentru parcursul artistic al fiecărui participant.

Felicia Filip
Președinte juriu

Felicia Filip

„Cea mai elogiată stea a serii”, „Vocea care va rămâne în istorie” sau „Noua regină a Traviatei” sunt doar câteva dintre aprecierile pe care presa internațională i le-a atribuit. Unică prin performanțele sale, este singura solistă din lume care a câștigat toate premiile internaționale „Mozart”. A cântat, cu un imens succes, pe patru continente — Europa, America, Asia și Africa — și a clădit de-a lungul anilor o carieră impresionantă, atât în țară, cât și peste hotare. A împărțit scena cu mari artiști ai lumii, precum Montserrat Caballé sau Roberto Alagna, iar în același timp este prima soprană din România care și-a asociat vocea cu o trupă rock — legendara IRIS. De-a lungul carierei, a primit numeroase premii și distincții. A fost decorată de Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Comandor, și a primit titlul onorific de „Persoană Emerită”, acordat de Președintele Republicii Moldova. În prezent, este Director General al Operei Comice pentru Copii din București, conferențiar universitar doctor și Președinte al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România.

Cristian Mihăilescu
Membru juriu

Cristian Mihăilescu

Un nume de referință în lumea operei și un reper al excelenței artistice — un regizor de renume internațional, cu o bogată activitate în domeniu. A absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București, secția canto, continuându-și formarea la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, secția regie de operă. A debutat ca solist al Operei Naționale din București, având în palmares aproape 50 de roluri. De la Mozart la Stravinski, trecând prin Verdi, Puccini, Offenbach și Johann Strauss, a participat în concerte și spectacole pe marile scene ale țării, dar și în turnee internaționale. A avut totodată o importantă activitate managerială, ocupând funcția de Director al Operei din Constanța și al Operei din Brașov. De-a lungul carierei, s-a dedicat și formării noilor generații de artiști, fiind profesor universitar doctor, susținând cursuri de MasterClass pe patru continente și semnând totodată peste o mie de articole de critică muzicală. Printre numeroasele recunoașteri și titluri, a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, acordat de Președintele României.

Ozana Barabancea
Membru juriu

Ozana Barabancea

Artist, muzician, dirijor și personalitate de televiziune, Ozana Barabancea este una dintre cele mai versatile și apreciate prezențe ale scenei artistice românești. Și-a dedicat viața muzicii încă din copilărie, construind o carieră care reunește interpretarea lirică, jazzul, teatrul muzical, dirijatul și televiziunea. De peste 30 de ani este artist liric al Operei Naționale București, evoluând în numeroase producții de operă și musical, printre care „Chicago” și „Vrăjitoarea Kera și cele șapte nestemate”, spectacol în care a interpretat rolul principal. Pregătirea sa artistică este completată de trei programe de masterat, în dirijat coral, educație muzicală contemporană și dirijat de orchestră. Din pasiunea pentru muzică și din dorința de a reuni artiști talentați a luat naștere Orchestra „Lumini Sonore”, pe care o conduce cu energie și măiestrie. Este cunoscută publicului larg și ca membră a juriului emisiunii „Te cunosc de undeva!”, a făcut parte din juriul Selecției Naționale Eurovision și a evaluat numeroase competiții și proiecte artistice. În ultimii ani, și-a extins activitatea și către compoziție, semnând creații precum „Suavă catifea” și „Ploaia de lumină”. Prin talent, profesionalism și o prezență scenică inconfundabilă, continuă să inspire generații de artiști și iubitori ai muzicii.

Bogdan Mihai
Membru juriu

Bogdan Mihai

Tenor de renume internațional și specialist al repertoriului de belcanto, Bogdan Mihai este unul dintre artiștii lirici români care s-au remarcat pe importante scene ale lumii. A interpretat roluri reprezentative din creațiile lui Rossini, Donizetti, Bellini, Mozart și Puccini, fiind apreciat pentru tehnica vocală, rafinamentul interpretării și expresivitatea scenică. Cariera sa l-a purtat în teatre și săli de concert prestigioase, precum Teatrul Bolșoi din Moscova, Deutsche Oper Berlin, Staatsoper Stuttgart, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Semperoper Dresda și Dubai Opera, dar și pe scene din Paris, Tokyo, Beijing, Salzburg, Amsterdam, Zürich și Montreal. De-a lungul carierei, a colaborat cu personalități importante ale muzicii internaționale, susținând la Tokyo concerte de belcanto alături de soprana Angela Gheorghiu și realizând, împreună cu Lara Fabian, o interpretare spontană a piesei „Caruso”. Printre proiectele sale recente se numără colaborarea cu Delia pentru versiunea simfonică a piesei „Analog”, realizată alături de Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor. Prin experiența internațională, profesionalism și deschiderea către formule artistice contemporane, Bogdan Mihai este o prezență valoroasă și respectată în peisajul muzical românesc și internațional.

Monica Silaghe
Membru juriu

Monica Silaghe

Interpretă de muzică ușoară cu o vastă experiență scenică internațională, Monica Silaghe se remarcă prin versatilitate, expresivitate și capacitatea de a aborda repertorii muzicale dintre cele mai diverse. A devenit cunoscută publicului după câștigarea unei ediții a emisiunii „Ploaia de Stele”, unde a interpretat-o pe Céline Dion. O parte importantă a carierei sale s-a desfășurat pe marile vase de croazieră, unde a cântat timp de aproximativ 17 ani în fața unui public internațional. Repertoriul său cuprinde piese interpretate în peste 20 de limbi, performanță care evidențiază adaptabilitatea, sensibilitatea artistică și deschiderea către culturi muzicale diferite. A participat și la cunoscutul show de televiziune „X Factor România”, unde a atras aprecierea publicului prin calitățile vocale și prezența scenică. Experiența sa artistică este completată de participarea în jurii ale unor competiții muzicale. Prin profesionalism, experiență internațională și un repertoriu impresionant, Monica Silaghe reprezintă o prezență valoroasă în juriul festivalului și un reper pentru tinerii interpreți aflați la început de drum.

Adriana Deaconu
Membru juriu

Adriana Deaconu

Interpretă de muzică populară cu o activitate artistică bogată, Adriana Deaconu s-a remarcat prin participarea la numeroase festivaluri și concursuri de profil din țară și din străinătate. Este laureată a unor competiții importante, precum Festivalul Național „Mamaia Folclor”, „Dobroge, Mândră Grădină”, „Cântece de Viță Veche”, Festivalul „Valeria Peter Predescu” și concursul de muzică populară „Irina Loghin”. A susținut spectacole în România, Africa de Sud, Grecia, Polonia, Turcia, Serbia și Cernăuți și a fost prezentă în cunoscute emisiuni folclorice, printre care „Tezaur folcloric”, „O dată-n viață” și „Să v-amintiți duminica”. Primele sale înregistrări au fost realizate alături de Orchestra de Muzică Populară Radio, condusă de dirijorul Adrian Grigoraș, iar ulterior a înregistrat un nou repertoriu împreună cu Orchestra „Mugurelul” din Chișinău, dirijată de maestrul Ion Dascăl. Între anii 2013 și 2016 a prezentat emisiunea „Popasuri folclorice” la Televiziunea Română, iar în perioada 2017–2019 a moderat emisiunea „Cine trece pe câmpie” la Favorit TV. În prezent, este solistă profesionistă a Orchestrei de Muzică Populară „Flacăra Prahovei”, din cadrul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, și coordonează Grupul vocal-folcloric „Ciobănașu’ de la Munte”, dedicat pregătirii noilor generații de interpreți.

George Muraru
Membru juriu

George Muraru

Interpret de muzică populară și profesor de canto tradițional, George Muraru are o activitate de peste 20 de ani dedicată promovării, valorificării și transmiterii folclorului românesc. În perioada 2003–2004 a colaborat cu Ansamblul „Floricică de la Munte” din cadrul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Piatra-Neamț, fiind prezent în numeroase spectacole și emisiuni de radio și televiziune, inclusiv în cunoscuta producție „Tezaur Folcloric” a Televiziunii Române. Din anul 2010 este profesor la Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” din Brașov, iar din 2021 este profesor asociat la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov, unde predă canto tradițional. În activitatea pedagogică a organizat peste 80 de spectacole și producții de clasă, a pregătit elevi pentru concursuri și festivaluri și a făcut parte din jurii ale unor competiții de profil. De asemenea, s-a implicat în organizarea și prezentarea mai multor evenimente culturale din zona Brașovului. Prin experiența artistică, activitatea didactică și implicarea constantă în pregătirea tinerilor interpreți, George Muraru contribuie la păstrarea și transmiterea autentică a cântecului popular românesc.

Ciprian Cristolovean
Membru juriu

Ciprian Cristolovean

Coregraf și promotor cultural, Ciprian Cristolovean și-a început parcursul artistic în anul 1994, ca dansator al Ansamblului „Piatra Craiului” din Zărnești, formație în cadrul căreia a activat până în anul 2011. Experiența acumulată pe scenă a fost continuată printr-o activitate susținută în domeniul coregrafic, dedicată pregătirii dansatorilor și promovării tradițiilor populare. A absolvit Școala Populară de Arte, secția folclor, și a obținut atestatul de profesor coregraf, semnat de maestrul coregraf Marin Barbu. Ansamblurile pe care le-a coordonat s-au remarcat prin participări și rezultate importante la concursuri și festivaluri județene, naționale și internaționale. Prin activitatea sa artistică și pedagogică, Ciprian Cristolovean contribuie la păstrarea, valorificarea și transmiterea dansului tradițional către noile generații.

Alexandra Săcărea
Membru juriu

Alexandra Săcărea

Profesor și director al Clubului Copiilor Râșnov–Zărnești, Alexandra Săcărea și-a descoperit și cultivat talentul pentru dansul modern în cadrul aceleiași instituții, unde a activat timp de 12 ani ca elevă, iar ulterior și-a continuat parcursul timp de 14 ani în calitate de profesor. Este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, iar din anul 2008 coordonează cercul de Educație Civică al Clubului Copiilor Zărnești, precum și trupele de dans modern „Amadeus”, „Amadeus Junior” și „Amadeus Kids”. De-a lungul activității sale, a pregătit și însoțit copiii la numeroase festivaluri și concursuri de dans și teatru, desfășurate la nivel național și internațional. Activitatea sa pedagogică este centrată pe nevoile de cunoaștere, exprimare artistică și dezvoltare personală ale copiilor, prin intermediul activităților educaționale nonformale desfășurate în cadrul palatelor și cluburilor copiilor din România.

Florin Naciu
Membru juriu

Florin Naciu

Dansator, coregraf, formator și promotor cultural, Florin Naciu are o activitate artistică îndelungată, începută în anul 1973 în cadrul Ansamblului „Piatra Craiului”. Din anul 1977 și până în 2008 a activat în Ansamblul „Cerbul Carpatin”, contribuind timp de peste trei decenii la promovarea dansului și a tradițiilor populare. În calitate de coregraf și formator, a coordonat șapte ansambluri de dans, implicându-se în pregătirea mai multor generații de dansatori și în realizarea unor spectacole și proiecte culturale. Activitatea sa a inclus numeroase turnee internaționale, desfășurate în țări precum Grecia, Turcia, Franța, Bulgaria și Germania. Prin experiența scenică, dedicarea față de folclor și contribuția constantă la formarea dansatorilor, Florin Naciu reprezintă un important promotor al culturii tradiționale.

Daria Munteanu
Membru juriu

Daria Munteanu

Cu peste 17 ani de experiență în dans, stăpânind mai multe stiluri, precum baletul, dansurile sportive, street dance și K-pop, Daria Munteanu și-a dorit să își împărtășească pasiunea și dragostea pentru dans cu întreaga lume. Astfel, în luna mai a anului trecut, și-a deschis propriul club de dans. Fiind instructor coregraf de dans acreditat, Daria a urmat recent și un curs de jurat, dorind să își dezvolte constant cunoștințele și să se perfecționeze cât mai mult în această industrie. În doar un an de la deschidere, clubul Double Beat a reunit deja peste 100 de dansatori, atrași de pasiunea pentru dansurile K-pop, și a participat la numeroase concursuri naționale, obținând rezultate impresionante.

NEWSLETTER

Rămâi aproape

Primești noutăți despre evenimente,
proiecte și oportunități culturale.

Urmărește-ne